Artroza cotului

Artroza cotului este o afecțiune degenerativă și dureroasă care apare din cauza uzurii sau a deteriorării cartilajului. Cauzele pot fi diverse, însă artroza apare în general odată cu înaintarea în vârstă și este o condiție debilitantă care se manifestă prin durere și rigiditate articulară.

Articulația cotului

Articulația cotului este o articulație sinovială care se găsește în membrul superior între braț și antebraț. Este punctul de articulație a trei oase: humerusul brațului și radiusul și ulna antebrațului. Este considerată o articulație de tip balama, permițând cotului să se îndoaie și să se îndrepte. De asemenea, ajută la mișcarea mâinii, și facilitează rotația antebrațului.

Ce este artroza cotului? Artroza cotului apare, de obicei, la persoanele de peste 50 de ani, dar poate apărea și la persoanele mai tinere. Cartilajul care amortizează oasele cotului se înmoaie și se uzează în timp, iar oasele se freacă apoi unele de altele, cauzând durere.

artroza cotului

Cauze și factori de risc

Cauzele și factorii de risc care pot determina apariția acestei condiții includ:

· Vârsta înaintată

· Leziuni anterioare ale articulației cotului

· Efectuarea mișcărilor repetitive

· Prezența altor afecțiuni, precum: artrită reumatoidă, guta, bursita, tendinita

Simptomele artrozei cotului

Printre simptomele asociate acestui tip de artroză se numără:

· Umflare

· Rigiditate

· Durere

· Senzație de pocnire sau ruptură în timpul mișcării

· Durere la rotirea sau extinderea brațului

· Gamă limitată de mișcare

· Senzația de blocare sau cedare a articulației

· Furnicături la nivelul cotului

· Amorțeală la nivelul degetelor inelare și mici

Metode de diagnostic

În timpul unui examen fizic, medicul ortoped va analiza mai întâi zonele care prezintă sensibilitate și umflare, iar apoi va evalua amplitudinea mișcărilor pacientului, urmată de identificarea pozițiilor dureroase. În plus, medicul curant poate recomanda efectuarea unor teste imagistice, cum ar fi razele X sau RMN. Scanările imagistice pot arăta adesea îngustarea articulației, precum și prezența corpilor liberi intra-articulari.

Tratamentul artrozei cotului

În funcție de gravitatea afecțiunii medicul poate recomanda diferite metode de tratament. Inițial, pacientului i se poate indica urmarea tratamentului conservator. Acesta implică:

· Administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene

· Gheață

· Terapie fizică

· Infiltrații intra-articulare

În cazul în care tratamentul conservator nu prezintă ameliorarea simptomelor, chirurgul ortoped poate apela la metode chirurgicale de tratament pentru a reda mobilitatea și funcția articulației cotului, cum ar fi artroscopia. Artroscopia este o intervenție chirurgicală minim invazivă ce se bazează pe efectuarea mai multor incizii mici la nivelul pielii pentru a avea acces în interiorul articulației, facilitând îndepărtarea oricăror fragmente de os sau cartilaj degradat, netezirea suprafețelor neregulate sau îndepărtarea pintenilor osoși. Dacă suprafața articulației s-a uzat complet, este posibil ca înlocuirea articulației cu o proteză să fie necesară.

×

Buna ziua,

Pentru programare la Dr Eduard Cernat va rugam sa dati click mai jos pentru a ne contacta pe whats app. Multumim!

× Programari