Chistul osos anevrismal este o tumoră osoasă necanceroasă care este de obicei diagnosticate înainte de vârsta de 20 de ani. Aceasta se dezvoltă de obicei în oasele lungi ale brațelor și picioarelor și pot prezenta o creștere rapidă. Metoda de tratament este aleasă în funcție de dimensiunile tumorii și de alte caracteristici ale pacientului, dar în general aceasta ste îndepărtată chirurgical.
Ce este chistul anevrismal?
Chistul osos anevrismal este o formațiune fibroasă plină cu sânge. Formațiunea este benignă (necanceroase) și poate crește rapid, însă nu se răspândește în alte părți ale corpului.
Acesta poate să apară la nivelul oricărui os, dar cele mai frecvente locații sunt aproape de capetele oaselor lungi ale brațelor și picioarelor. Alte locații comune includ oasele coloanei vertebrale și ale pelvisului.
Odată cu creșterea în dimensiune, chisturile osoase anevrismale pot provoca durere, umflare și slăbirea osului până când acesta se fracturează.
Cauze
Cauza apariției acestui tip de tumoră nu este pe deplin cunoscută, se crede că apar pe măsură ce osul crește, deoarece se găsesc frecvent în apropierea plăcilor de creștere, iar uneori se pot dezvolta ca reacție la o altă tumoră osoasă benignă, cum ar fi un condroblastom, un fibrom neosificant sau o tumoră cu celule gigantice.
Simptome
Simptomele unui chist osos anevrismal pot include:
- Durere
- Umflătură
- Rigiditate
- Deformare în zona de creștere
- Senzație de căldură în zona afectată
- Scăderea amplitudinii de mișcare, slăbiciune sau rigiditate
Cum diagnosticăm chistul osos anevrismal?
Medicul curant poate recomanda o serie de teste diferite pentru a determina tipul exact de chist, dimensiunea și locația acestuia. Inițial specialistul ortoped va efectua un examen fizic, pentru a analiza zona în care se află chistul. Ulterior, pacientului îi va fi indicată realizarea unor teste imagistice, precum razele X, RMN sau CT.
Razele X pot determina dimensiunea chistului și dacă există riscul de fractură.
Imagistica prin rezonanță magnetică produce imagini detaliate ale osului în care se află chistul și determină caracteristicile interne ale chistului și tipul specific de chist.
CT-ul poate fi utilizată în unele cazuri pentru a obține o imagine mai clară a leziunii osoase.
Tratamentul chistului osos anevrismal
Există multe opțiuni de tratament pentru tumorile osoase și ale țesuturilor moi, dar chirurgia este principalul tratament pentru acest tip de chist, iar majoritatea pacienților sunt supuși îndepărtării chirurgicale.
Procedura presupune chiuretarea chistului cu ajutorul unui instrument special, numit chiuretă. Cavitatea rămasă este apoi umplută cu o grefă de țesut osos.