Sindromul de tunel radial

Sindromul de tunel radial este o afecțiune, caracterizată prin durere care apare atunci când se aplică prea multă presiune asupra nervului radial din antebraț. Tunelul radial este o zonă îngustă prin care nervul radial trece în jurul cotului și prin antebraț până la mână. Tunelul este format din mușchii, tendoanele și ligamentele din jur.

Ce este sindromul de tunel radial?

Nervul radial este unul dintre cei trei nervi de la nivelul antebrațului, care pornește din partea laterală a gâtului, în jos pe partea din spate a brațului, prin antebraț și în mână. Nervul radial este responsabil pentru o mulțime de mișcări diferite ale brațului, inclusiv rotația antebrațului, extensia cotului și mișcarea încheieturii mâinii și a degetelor. Când nervul ajunge la cot, trece prin tunelul radial, care este format dintr-o colecție de mușchi.

Sindromul de tunel radial apare atunci când nervul este ciupit sau comprimat pe măsură ce intră în tunelul radial. Acest lucru creează o presiune nedorită asupra nervului radial, provocând adesea durere.

Cauze și factori de risc

Diverse activități pot cauza sindromul de tunel radial, inclusiv:

  • Repetarea anumitor mișcări (deseori la locul de muncă), precum tastarea sau folosirea unei șurubelnițe.
  • Efectuarea în mod constant a activităților de împingere și tragere.
  • O lovitura directă, puternică, în partea exterioară a cotului sau a antebrațului.
  • Prinderea excesivă sau îndoirea încheieturii.

Alte cauze pot include:

  • Tumori de grăsime necanceroase (lipoame)
  • Tumori osoase
  • Inflamație țesutului înconjurător

Simptome

Printre simptomele acestei afecțiuni se pot număra:

  • Durere profundă în partea din spate/partea superioară a antebrațului
  • Durerea antebrațului descrisă ca surdă sau arzătoare
  • Durere care se poate extinde sau radia de la apropierea cotului până la încheietura mâinii
  • Durere cu rotația antebrațului
  • Durere cu îndreptarea încheieturii mâinii
  • Durere care poate fi mai intensă noaptea sau a doua zi după activitate fizică
  • Senzație de slăbiciune a încheieturii mâinii din cauza durerii

Cum diagnosticăm sindromul de tunel radial?

Pentru diagnosticarea sindromului de tunel radial lângă un istoric detaliat al durerii, simptomelor și activității, poate fi necesară efectuarea unor examene fizice. Determinarea locației precise a durerii este importantă pentru un diagnostic corect. Sensibilitatea localizată la intrarea tunelului radial trebuie comparată bilateral împreună cu capul radial și epicondilul lateral. Medicul poate extinde și manevra brațul pentru a compara nivelurile durerii în timpul pronației și supinației sau rezistența la aceste mișcări. Raze X și RMN-ul cotului și a structurilor înconjurătoare, pot fi, de asemenea, utile pentru un diagnostic definitiv.

Metode de tratament

În cazurile în care sindromul tunelului radial este cauzat de mișcarea repetitivă, cel mai simplu și mai eficient tratament este evitarea sau modificarea mișcării și a activităților fizice. În plus, medicul curant poate recomanda și alte metode conservatoare de tratament, precum:

  • Odihnă
  • Purtarea unei ațele
  • Terapia fizică
  • Gheață
  • Antiinflamatoare nesteroidiene

Când metodele non-chirurgicale nu reușesc să ofere o ușurare adecvată sau durerea revine la scurt timp după începerea activității, chirurgul ortoped poate apela la decompresia chirurgicală. Scopul acesteia este de a elibera punctele de presiune anormale pe măsură ce nervul radial trece prin tunelul radial. Astfel, se efectuează o incizie pe partea exterioară a antebrațului, lângă cot. Țesuturile musculare sunt manipulate astfel încât chirurgul să poată vizualiza orice puncte de presiune în care nervul este ciupit. Tunelul este extins în acele zone, ameliorând presiunea și durerea.

×

Buna ziua,

Pentru programare la Dr Eduard Cernat va rugam sa dati click mai jos pentru a ne contacta pe whats app. Multumim!

× Programari