Diagnosticul artrozei este un aspect crucial în stabilirea severității acesteia și în determinarea ulterioară a tratamentului adecvat. Artroza este o afecțiune des întâlnită la pacienții de peste 50 de ani, provocând durere la nivelul articulațiilor afectate. Tipurile de tratament în cazul acesteia diferă în funcție de gradul de deteriorarea a articulației, de la metode conservatoare de tratament, până la montarea unei proteze.
Ce este artroza?
Artroza este caracterizată prin uzura normală a articulațiilor și cartilajului. Cartilajul este țesutul alunecos care acoperă capetele oaselor și ajută la mișcarea articulațiilor. În timp, cartilajul se poate deteriora și poate chiar să dispară complet. Acest lucru are ca rezultat contactul os-pe-os în interiorul articulației, provocând durere, rigiditate și uneori umflare.
Artroza poate afecta orice articulație din corpul, dar cel mai frecvent este întâlnită la nivelul articulațiilor mâinilor, gâtului, genunchilor și șoldurilor, iar riscul de a o dezvolta crește odată cu vârsta.
Diagnosticul artrozei
Diagnosticul artrozei începe prin analizarea simptomelor pacientului de către medicul ortoped, fiind urmată de un examen fizic. Scopul examenului fizic este de a verifica reflexele, forța musculară, amplitudinea de mișcare, precum și prezența deformărilor sau umflăturilor la nivelul articulațiilor.
De asemenea, tehnicile de imagistică medicală îi pot oferi medicului specialist imagine mai clară a articulațiilor afectate. Metodele imagistice utilizate pot include următoarele:
Radiografia
Radiografia se bazează pe utilizarea razelor X și a unei doze mici de radiații pentru a crea imagini ale structurilor interne. Acesta permite vizualizarea oaselor și modul în care acestea interacționează între ele la nivelul articulațiilor, fiind utilă pentru a evalua cantitatea de cartilaj de la capetele oaselor, deformările și condițiile de bază ale structurilor osoase care pot duce la dezvoltarea artrozei și modificări ale oaselor care pot fi afectate de artroză.
Ecografia
Ecografia utilizează unde sonore pentru a vedea calitatea țesutului sinovial, a tendoanelor, a ligamentelor și a oaselor articulațiilor, mai ales a celor localizate imediat sub piele. Aceasta poate vizualiza modificările fiziopatologice precum sinovita, eroziunile osoase și depozitele de cristale la nivel subclinic, ceea ce o face o tehnică eficientă pentru identificarea artrozei.
Tomografia computerizată
Scanarea CT utilizează razele X pentru a produce mai multe imagini ale interiorului corpului. În cazul pacienților cu artroză, CT-ul este folosit, de obicei, pentru examinarea articulațiilor care sunt adânci în corp și greu de evaluat cu raze X convenționale, în special la nivelul coloanei vertebrale sau a pelvisului.
Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN)
RMN-ul folosește un câmp magnetic puternic, impulsuri de radiofrecvență și un computer pentru a produce imagini detaliate ale corpului. Avantajul RMN-ului este că permite atât vizualizarea oasele, cât și a țesuturilor din jur, inclusiv cartilajele, ligamentele și căptușeala interioară a articulațiilor. RMN-ul este frecvent utilizat pentru a descoperi anomalii ale componentelor țesuturilor moi ale articulațiilor, pentru a evalua gradul de deteriorarea al acestora, pentru a determina dacă tratamentul este eficient și pentru a analiza eventualele complicații ale bolii.
