Chistul Baker reprezină o umflătură localizată în spatele genunchiului. Aceasta poate să apară ca urmarea a unor condiții care produc inflamație sau leziuni ale articulației genunchiului, fiind întâlnit cel mai frecvent la adulții cu vârsta cuprinsă între 35 și 70 de ani.
Ce este chistul Baker?
Chistul Baker, cunoscut și sub denumirea de chist popliteal, este o acumulare de lichid sinovial în fosa poplitee care se află în partea din spate a genunchiului. Lichidul este împins la nivelul acesteia în momentul flexiei, rămânând blocat la momentul extensiei. Astfel, cantitatea de lichid crește treptat și formează o umflătură, provoacând adesea rigiditate și disconfort.
Cauze și factori de risc
În general, acest chist este cauzat de producerea unei leziuni sau de o afecțiune care provoacă umflare și inflamație în interiorul articulației genunchiului, cum ar fi: · Artroza
· Artrita reumatoida
· Artrita septică
· Rupturi de cartilaj · Ruptura de menisc · Ruptura ligamentului încrucișat anterior
· Guta
Care sunt simptomele?
În anumite cazuri este posibil ca un chist Baker să nu provoace simptome, însă acestea pot include:
· Umflarea în spatele genunchiului
· Umflare în partea de jos a piciorului
· Durere în articulația genunchiului
· Rigiditate
· Imposibilitatea de a îndoi genunchiul
Cum diagnosticăm chistul Baker?
În prima parte a procesului de diagnosticare medicul ortoped va evalua istoricul medical al pecientului, dar și simptomele pe care acesta le prezintă. Apoi, medicul va efectua un examen fizic al genunchiului pentru a se asigura că simptomele nu sunt cauzate de prezența altor afecțiuni medicale, precum o masă tumorală sau un cheag de sânge.
Medicul specialist poate recomanda realizarea unor teste imagistice, cum ar fi:
· Ecografia, pentru a vizualiza chistul mai detaliat
· Raze X, pentru a obține mai multe informații despre oasele articulației
· RMN, dacă diagnosticul este încă neclar după ecografie sau madicul are în vedere o intervenție chirurgicală
Tratamentul chistului Baker
Metodele de tratament conservatoare sunt, de cele mai multe ori, utilizate pentru vindecarea unui chist Baker. Tratamentul non-chirurgical poate consta în:
· Odihnă
· Administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene
· Plasarea unei pungi de gheață la nivelul articulației genunchiului pentru a reduce inflamația
· Purtarea unui suport pentru genunchi
Pentru a reduce umflătura și inflamația, medicul poate recomanda în anumite cazuri infiltrațiile intra-articulare cu corticosteroizi.
Uneori, chistul Baker se poate rupe, ducând la scurgerea lichidului la nivelul gambei. Acest lucru poate provoca o durere ascuțită, roșeață și umflătură a gambei afectate. Tratamentul recomandat pentru un chist rupt este repausul și elevația.
Tratamentul chirurgical poate fi recomandat în cazul în care articulația genunchiului dacă este deteriorată semnificativ ca urmare a unei leziuni sau a unei afecțiuni precum artroza. De obicei, se folosește un tip de intervenție chirurgicală, cunoscută sub numele de artroscopie, în cadrul căreia, chirurgul ortoped va folosi un instrument numit artroscop pentru a privi în interiorul articulației genunchiului. Instrumente chirurgicale foarte mici sunt folosite alături de artroscop pentru a repara eventualele probleme ortopedice ale articulației