Revizuirea artroplastiei de cap radial

Revizuirea artroplastiei de cap radial este recomandată în cazul în care o intervenție chirurgicală anterioară a eșuat. Potrivit studiilor, numărul artoplastiilor de cap radial cresc în fiecare deceniu, la fel și revizuirile acestora. În general, artroplastia primară de cap radial arată rezultate bune la aproximativ 85% dintre pacienți. Cu toate acestea, complicațiile au fost prezente în până la 23%.

Ce este artroplastia de cap radial?

Artroplastia de cap radial este o intervenție chirurgicală prin intermediul căreia capul radial este înlocuit cu o proteză artificială, pentru ca articulația cotului să își recapete mobilitatea, stabilitatea și funcționalitatea optimă.

Ce este revizuirea artroplastiei de cap radial?

Revizuirea artroplasiei de cap radial este o a doua intervenție chirurgicală utilizată pentru a repara o primă intervenție nereusită. Înaite de a fi efectuată intervenția de revizuire, medicul curant analizează toate caracteristicile care pot duce la eșecul unei artroplastii de cap radial, inclusiv tipul de leziune inițială, proteza utilizată și evaluarea radio-clinică.

Principalele aspecte luate în considerare pentru revizuire sunt slăbirea, impactul condilo-radial, instabilitatea și rigiditatea persistentă. Conform studiilor de specialitate, intervenția de revizuire cu un nou implant pare să dea rezultate satisfăcătoare în urmărirea pe termen mediu și este cea mai bună soluție terapeutică, mai ales dacă instabilitatea clinică persistă înainte de revizuire.

recuperare

Totuși, studiile sugerează faptul că eșecul acestei proceduri poate fi independent de implantul în sine și nu reprezintă o complicație prin definiție. De exeplu, fracturile capului radial pentru care este indicată artroplastia capului radial au, de obicei, asociate leziuni ligamentare care trebuie abordate în timpul intervenției chirurgicale primare. Nerespectarea acestui lucru poate duce la instabilitate în timpul urmăririi și intervenției chirurgicale de revizuire ulterioare.

Când este necesară artroplastia de cap radial?

Principalele motive pentru care poate fi recomandată revizuirea artroplastiei capului radial:

  • Instabilitatea carticulației cotului ulterioară unei prime intervenții de protezare
  • Malpoziția protezei inițiale
  • Slăbirea protezei inițiale
  • Boala degenerativă a articulației glenohumerale
  • Patologia articulației radio-ulnare distale

Recuperare și reabilitare

Recupearea după revizuirea artroplastiei capului radial trebuie efectuată treptat conform programului de reabilitare recomandat de către medicul ortoped, aceasta fiind similară cu intervenția chirurgicală anterioară.

Reabilitarea începe adesea la scurt timp după intervenție chirurgicală pentru a ajuta la restabilirea forței și a mișcării și pentru a permite pacienților să-și reia treptat activitățile obișnuite. Tratamentele inițiale pot include gheață și administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene pentru a ajuta la controlul durerii și umflăturilor. Pe măsură ce începe vindecarea, exercițiile fizice pot fi folosite pentru a crește mișcarea și mobilitatea. Acestea se concentrează, în general, pe îmbunătățirea forței, controlului și mișcării brațului și cotului.

×

Buna ziua,

Pentru programare la Dr Eduard Cernat va rugam sa dati click mai jos pentru a ne contacta pe whats app. Multumim!

× Programari