Traumatismele ortopedice pe timpul verii sunt frecvente deoarece majoritatea persoanelor devin mai active în sezonul cald și desfășoară mai multe activități în aer liber. Predispoziția la accidentări apare, mai ales, dacă corpul nu este în formă sau activitățile sunt mult prea solicitante, iar cele mai întâlnite leziuni includ luxații, entorse, întinderi și dureri musculare sau în cazuri mai grave, chiar fracturi.
Cum prevenim traumatismele ortopedice pe timpul verii?
Metodele de prevenție a accidentărilor ortopedice pe timpul verii trebuie să fie luate în considerate întotdeauna înainte de a începe sau de a paricipa la vreo activitate fizică. Acestea includ:
- Încălzirea musculaturii înainte de a efectua orice activitate fizică. Aceasta ajută la creșterea fluxului sanguin și reduce riscul leziunilor.
- Purtarea unui echipament adecvat, mai ales pentru activitățile cu un risc ridicat de accidentare, cum ar fi ciclismul.
- Purtarea încălțămintei adecvate, deoarece atunci când oasele și articulațiile nu sunt amortizate adecvat pentru a absorbi șocul activităților de mare intensitate, pot duce cu ușurință la o rănire semnificativă.
- Adaptarea intensității exercițiilor conform nivelului de pregătire fizică și intreruperea acestora când intervine oboseala.
Care sunt cele mai frecvente afecțiuni ortopedice pe timpul verii?
Afecțiunile ortopedice cele mai frecvente pe perioada verii sunt:
Cotul tenismenului
Cotul tenismenului este o afecțiune frecventă a articulației cotului fiind caracterizată de inflamare și senzația de durere. Această afecțiune este rezultatul solicitării exceive a articulației cotului și este înâlnită în mod special la jucătorii de tenis, dar și în cazul persoanelor care utilizează ustensile grele sau care efectuează ridicări repetitive.
Leziuni ale articlației genunchiului
Genunchiul este una dintre cele mai puternice și complexe articulații ale corpului. Aceasta sprijină greutatea corpului, ajută la răsucirea piciorului, oferă stabilitate și absoarbe șocul.
Cele mai de întâlnite leziuni ale articulației genunchiului sunt:
- Luxațiile
- Ruptura de menisc
- Ruptura de ligament încrucișat anterior
Acestea pot apărea ca urmare a întinderii excesive a ligamentului genunchiului, a schimbărilor bruște de direcție sau a căzăturilor în timpul activităilor sportive precum, fotbal, baschet, volei.
Entorsele
Când un ligament, care leagă un os de altul, este supraîntins sau rupt, rezultă o entorsă. Aceasta poate produce umflare și durere. Entorsele la încheietura mâinii, la glezne și la genunchi sunt cele mai frecvente.
Entorsele pot apărea nu doar în timpul participării la sporturi de vară, ci și în timpul unei simple plimbări. Mersul pe o suprafață neuniformă sau pășirea greșită pe o bordură sau pe o treaptă, poate duce la o răsucire de gleznă la fel de gravă ca și cea suferită în cadrul jocului de volei pe plajă.
Leziuni ale coafei rotatorii
Articulația umărului permite rotitrea brațul în direcții diferite, precum și ridicarea brațul deasupra capului. Aceste mișcări sunt posibile datorită unei rețele de tendoane și mușchi care fixează osul brațului superior de priza umărului cunoscută sub numele de manșetă rotatoare.
Atât activitățile sportive precum înotul, cât și activitățile din jurul gospodăriei care presupun ridicarea, tragerea sau împingerea obiectelor grele pot determina suprasoliciarea mușchilor și a tendoanelor umărului și pot provoca leziuni.
Cum procedăm în cazul traumatismelor ortopedice în timpul verii?
În cazul în care ați suferit un traumatism ortopedic în timpul desfășurării oricărui tip de activitate fizică și experimentați simptome, precum durere, umflături, furnicături, roșeată, învinețire a locului lezat, slăbiciune, opriți imediat activitatea.
Puteți folosi, de asemenea, metoda RICE, o metodă de prim ajutor în cazul accidentărilor care fac parte din sfera ortopedică. Aceasta presupune:
- Repausul zonei sau articulației afectate
- Gheață aplicată local pentru a reduce pe moment durerea și umflătura
- Aplicarea badajelor compresive elastice pe zona accidentată
- Ridicarea zonei afectate peste nivelul inimii