Beneficiile chirurgiei spinale endoscopice

Beneficiile chirurgiei spinale endoscopice sunt multiple, mai ales pentru pacienții care suferă afecțiuni precum, herniile de disc, stenoza spinală lombară, tumori spinale, etc. Această procedură este minim invazivă, prezintă o perioadă de recuperare rapidă, durere redusă și rezultate mai bune în comparație cu metodele.

Ce este chirurgia spinală endoscopică?

Chirurgia endoscopică spinală este o procedură minim invazivă care permite chirurgului să acceseze coloana vertebrală printr-o incizie mai mică de un centimetru lungime. Pentru a realiza intervenția, medicul folosește un endoscop, adică un tub rigid prevăzut cu o cameră în partea de sus, care permite vizualizarea directă pe bază de lumină a zonei afectate.

Dr Cernat Eduard

Când este recomandată chirurgia spinală endoscopică?

Chirurgia spinală endoscopică poate fi benefică pentru pacienții cu probleme spinale care nu răspund la tratamente non-chirurgicale, cum ar fi terapia fizică, medicamentele și injecțiile epidurale.

Mai mult decât atât, aceasta poate fi recomandată și în cazul următoarelor afecțiuni:

  • Boala degenerativă a discului;
  • Hernie de disc;
  • Stenoza lombară a coloanei vertebrale;
  • Deformări ale coloanei vertebrale, cum ar fi scolioza;
  • Infecții ale coloanei vertebrale;
  • Instabilitatea coloanei vertebrale;
  • Fracturi de compresie vertebrală;
  • Tumori ale coloanei vertebrale;

Beneficiile chirurgiei spinale endoscopice

Beneficiile chirurgiei spinale endoscopice includ:

Disecție tisulară redusă

Deoarece această procedură prevede folosire endoscopului, incizia efectuată de către medicul specialist are o lungime mai mica de un centimetru.

Recuperare rapidă 

Unul dintre beneficiile chirurgiei spinale endoscopice este reprezentat de faptul că procedura poate fi efectuată cu o anestezie locală, ceea ce înseamnă că pacienții se pot recupera mult mai rapid decât în cazul altor tipuri de intervenții chirurgicale. De asemenea, recuperarea este mai rapidă și mai confortabilă, deoarece procedura reduce posibilitatea efectuării daunelor colaterale de la nivelul țesuturilor sănătoase din jurul zonei afectate.

Durere redusă 

Deoarece procedura minimizează daunele țesuturilor sănătoase din jurul zonei afectate, durerea postoperatorie este redusă. 

Riscuri reduse

Riscul de complicații postoperatorii este mult mai mic deoarece procedura este minim invazivă și utilizează un endoscop pentru a vizualiza zona afectată. De asemenea, procedura poate fi efectuată în ambulatoriu, ceea ce reduce riscul de infecții nosocomiale.

Rata de infectare scăzută

Irigarea continuă oferă un câmp operator curat prin spălarea prafului osos sau a altor țesuturi îndepărtate, limitează sângerarea și riscul de infectare. 

Rezultate mai bune 

Conform studiilor de specialitate, pacienții care au beneficiat de chirurgie spinală endoscopică au avut rezultate mai bune decât cei care au suferit alte tipuri de intervenții chirurgicale. Pacienții au experimentat o reducere semnificativă a durerii și a simptomelor asociate, iar riscul de destabilizare a fost mult mai redus.

×

Buna ziua,

Pentru programare la Dr Eduard Cernat va rugam sa dati click mai jos pentru a ne contacta pe whats app. Multumim!

× Programari