Osteocondrita disecantă talară (ODT) este o afecțiune ce poate apărea la toate categoriile de vârstă. O întâlnim însă cel mai frecvent în rândul copiilor și adolescenților. Afecțiunea apare frecvent la nivelul genunchiului și gleznei. Simptomatologia acestei afecțiuni este reprezentată de durere și rigiditate a articulației gleznei.
- Ce este talusul?
- Ce este osteocondrita disecantă talară
- Cauze și factori de risc
- Simptome osteocondrita disecantă talară
- Stadiile ostecondritei disecante talare
- Diagnostic osteocondrita disecantă talară
- Tratament osteocondrita disecantă talară
Ce este talusul?
Osul astragal sau talusul este un os neregulat care se află între calcaneu și tibie și fibula, împreună formând articulația gleznei. Funcția principală a acestui os este de a conecta piciorul de talpă, astfel încât greutatea corporală să poată fi transferată de la gleznă la picior.
Talusul ne ajută să ne menținem echilibrul în timp ce mergem. Ajută și la mișcările gleznei, iar împreună cu calcaneul facilitează mișcările piciorului.
Având în vedere funcția critică pe care o are, orice leziune sau traumatism la nivelul talusului poate afecta mișcările gleznei și piciorului.
Ce este osteocondrita disecantă talară?
Osteocondrita disecantă reprezintă necrozarea unui fragment de os acoperit de cartilaj ca urmare a lipsei de flux sanguin. Fragmentul necrozat se poate desprinde parțial sau complet, uneori rămâne pe loc, alteori devine corp liber în articulație. Sunt și cazuri când doar cartilajul articular este afectat. Severitatea ODT depinde de faptul dacă osul fragmentat rămâne pe loc sau se detașează.
În cazul talusului, osteocondrita disecantă talară care mai este numită și fractură osteocondrală reprezintă necrozarea un fragment din talus. Zona frecventă în care apare ODT este în partea mediala a talusului. Afecțiunea poate apărea însă și în partea laterală și posterioară a talusului.
Statisticile arată că talasul este al treilea loc ca frecvență după articulațiile genunchiului și cotului. Conform literaturii de specialitate, ODT are o incidență de 0,09% și o prevalență de 0,002/100.000 persoană/an. De asemenea, ODT este mai frecvent în a doua decadă de viață, chiar dacă manifestările sale clinice pot apărea mai târziu.
Cauze osteocondrita disecantă talară
Potrivit unei echipe de specialiști din Italia, cauza ODT este încă dezbătută. Etiologia cea mai recunoscută este apariția microtraumatismelor repetitive asociate cu afectarea vasculară.
- Luxații ale gleznei
- Fracturi ale gleznei
- Entorse ale gleznei
- Micro traumatisme
Osteocondrita disecantă a talusului este o leziune care implică cartilajul articular talar și osul subcondral al acestuia, fiind cauzată în principal de un singur sau mai multe evenimente traumatice, precum fracturi, luxații și entorse al gleznei, dar și microtraumatisme repetate.
Leziunile pot fi la nivelul domului lateral medial fiind localizarea cea mai clasică, sau lateral. Există, de asemenea, și leziuni de ODT idiopatice.
Simptome osteocondrita disecantă talară
Mulți pacienți cu această afecțiune pot fi asimptomatici, afecțiunea poate fi descoperită întâmplător în timpul unei radiografii a gleznei din alte motive. ODT simptomatică include simptome similare oricărei luxații a gleznei.
Simptomele pot include durere localizată la nivelul gleznei, precum și disconfort. Durerea se poate înrăutății în timpul unor activități, în special alergare, mers pe jos și sărituri. Alte simptome pot fi inflamație și edem, precum și simptome mecanice cum ar fi zgomote cauzate de un fragment liber de cartilaj și/sau de os asociat. Fragmentul liber poate produce blocajul gleznei.
Stadiile ostecondritei disecante talare
Folosind clasificarea Berndt și Harty, afecțiunea poate fi împărțită în 4 stadii.
Stadiul 1. Arie mică de compresie a osului subcondral
Stadiul 2. Fragment osteocondral parțial detașat
Stadiul 3. Fragment osteocondral complet detașat dar nedeplasat
Stadiul 4. Fragment osteocondral liber
Diagnostic ostecondrita disecantă talară
Diagnosticul de osteocondrită disecantă talară poate fi pus inițial în urma anamnezei și a examinării clinice. O radiografie a gleznei poate evidenția o problemă în partea superioară a talusului. Pentru a determina întinderea completă a zonei implicate, medicul specialist poate prescrie și CT sau RMN.
Tratamentul osteocondritei disecante talare
În cazul în care afecțiunea este diagnosticată în stadiu incipient, iar leziunea este relativ mică, tratamentul poate fi non-chirurgical. Dacă afecțiunea este diagnosticată imediat după o luxație sau entorsa a gleznei, medicul clinician poate recomanda imobilizarea în ghips timp de 4-6 săptămâni, pentru a vedea dacă leziunea se vindecă.
Medicul mai poate recomanda, de asemenea, și recuperare medicală ce constă în exerciții de întărire pentru mușchii din jurul gleznei, precum și gama de mișcare a gleznei.
Opțiunile de tratamentul chirurgical includ : debridarea osului subcondral necrotic efectuată artroscopic sau tehnici de transplant de țesut:
Osteochondral Autologous Autograft Transfer– tehnică folosită în cazul pacienților care au suferit o procedura de debridare dar fără rezultate sau când leziunea este mare.
Osteochondral Allograft Transfer– transfer de țesut de la cadavru.
