Infiltrațiile intra-articulare 

Infiltrațiile intra-articulare sunt proceduri medicale non-invazive prin care se administrează tratamentul direct în articulația afectată, pentru a reduce durerea, inflamația și rigiditatea. Acestea sunt utilizate în mod obișnuit în tratarea durerii articulare, precum artroza.

Beneficiile infiltrațiilor intra-articulare

Infiltrațiile intra-articulare pot avea, în primul rând, efect asupra reducerii durerii articulare. Medicamentele administrate prin infiltrație pot reduce durerea și inflamația din articulație, ceea ce poate îmbunătăți capacitatea de mișcare și calitatea vieții pacienților.

De asemenea, acestea ajută la creșterea funcției articulației prin reducerea inflamației și creșterea mobilității articulare.

infiltratii

Infiltrațiile pot fi chiar o alternativă mai sigură și mai puțin invazivă decât intervențiile chirurgicale pentru tratarea problemelor articulare, astfel, pacientul putând să amâne necesitatea unei intervenții chirurgicale.

În ce situații sunt recomandate infiltratiile intra-articulare?

Conform unui studiu efectuat în cadrul academiei Oxford, terapia prin injecție intra-articulară este utilizată la scară largă în gestionarea artrozei. Aceasta prezintă avantaje față de terapia orală prin faptul că poate oferi o terapie țintită la locurile individuale ale articulațiilor, în doze mai mari decât ar putea fi obținută prin administrare orală și cu mai puține efecte adverse.

Pacienții care suferă de artroză în stadiu incipient și care nu au răspuns la tratamentul medicamentos și la cel conservator (cum ar fi kinetoterapie) sunt de obicei tratați cu infiltrații intra-articulare. Datorită apariţiei unor infiltraţii noi, indicaţia infiltraţiilor intra-articulare s-a extins. Ca urmare, acestea pot fi acum utilizate postoperator pentru suturile menisculuireconstrucțiile ligamentului încrucișat anterior sau alte proceduri, dar și în cazul leziunilor cartilajului, tendonului sau mușchilor.

Câte feluri de infiltratii intra-articulare sunt și ce substante conțin?

 Infiltrații cu corticosteroizi

Corticosteroizii reprezintă substanțe aniinflamatorii și sunt utilizați pentru reducerea inflamației și a durerii articulare. 

Infiltrații cu acid hialuronic

Acidul hialuronic este un polizaharid natural ce se găsește în corpul uman, dar și o componentă a lichidului sinovial și a matricei cartilajului. Celulele sinoviale, fibroblastele și condrocitele sintetizează acidul hialuronic și secretă în articulație, protejând astfel, cartilajul articular și contribuind la scăderea durerii.

Infiltrații cu plasmă

Plasma bogată în trombocite este preparată din sângele recoltat de la pacient, prin centrifugare, pentru a obține o probă foarte concentrată de trombocite, care este de patru până la cinci ori mai mare decât cea a sângelui normal. Trombocitele sunt supuse degranulării pentru a elibera factori de creștere, urmând ca plasma să fie injectată în articulație sau la locul leziunii.

Ce efecte au infiltratiile pe termen lung?

Efectele infiltrațiilor intra-articulare pot varia de la pacient la pacient. În general, infiltrațiile intra-articulare pot oferi o ameliorare a simptomelor pe termen scurt, de obicei între câteva săptămâni și câteva luni. Cu toate acestea, efectele pe termen lung ale infiltrațiilor intra-articulare sunt încă neclare și necesită cercetări suplimentare.

Unele studii sugerează că infiltrațiile cu acid hialuronic pot avea efecte benefice pe termen lung asupra artrozei, în timp ce altele nu au reușit să găsească niciun efect semnificativ. De asemenea, există o preocupare cu privire la utilizarea pe termen lung a corticosteroizilor, care poate duce la deteriorarea cartilajului articular.

În general, infiltrațiile intra-articulare ar trebui să fie utilizate ca parte a unui plan de tratament cuprinzător și personalizat, care poate include și alte terapii non-invazive, precum terapia fizică și exercițiile de întărire musculară.

×

Buna ziua,

Pentru programare la Dr Eduard Cernat va rugam sa dati click mai jos pentru a ne contacta pe whats app. Multumim!

× Programari