admin

Ruptura de menisc

Ruptura de menisc este una dintre cele mai frecvente afecțiuni intalnite la nivelul genunchilor, și reprezintă o leziune a fibrocartilajului situat între femur și tibie. Este o afecțiune care poate apărea la oricine, însă o găsim în special la persoanele în vârstă și la cele care practică activități fizice în mod regulat, în special sportul de contact. 

Hernia de disc

Hernia de disc este o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale și reprezintă deplasarea conținutului gelatinos (nucleul pulpos) în afara inelului fibros. Acest lucru poate comprima nervii sau măduva spinării cauzând durere și disfuncție a coloanei vertebrale. Hernia de disc se poate produce la nivelul oricărui segment al coloanei vertebrale, o întâlnim însă mai frecvent în partea lombară. 

Gonartroza sau osteoartrita genunchiului


Gonartroza sau osteoartrita genunchiului este o afecțiune degenerativă a articulației genunchiului, cauzată de degradarea lentă și progesivă a cartilajului articular de la nivelul genunchiului. Genunchiul este cea mai mare și puternică articulație din corp. În alcătuirea sa se afla partea inferioară a femurului, partea superioară a tibiei și rotula cunoscută și sub denumirea de patelă. 

Bursita olecraniană (cotul studentului)

Bursita olecraniană se referă la inflamația bursei olecranului, care este un țesut moale aflat între piele și os la nivelul cotului. Bursa este un săculeț plin cu o cantitate mică de lichid situat imediat în spatele osului olecran al cotului. 

Rolul bursei olecranului este de a facilita alunecarea dintre diverse țesuturi, cu flexia și extensia cotului. Fiind o structură superficială și cu o vascularizație limitată, bursa se poate irita cu ușurința ducând la inflamații, și în unele cazuri la infecții.

Instabilitate femuro-patelara

Instabilitate patelofemurală este practic momentul în care rotula se deplasează în lateral fără control și revine spontan la locul ei. Patela numită și rotulă este unul dintre cele trei oase care alcătuiesc articulația genunchiului. Celelalte două oase sunt tibia și femurul. Articulația genunchiului are un rol important în mișcare precum și în activități ce constau în flexia și extinderea genunchiului. Rotula se afla într-un șanț de la capătul femurului numit trohlee și pe masura ce îndoim sau îndreptăm genunchiul, rotula se mișcă în sus și-n jos. În instabilitatea patelara, rotula/patela alunecă în afara acestui șanț.  

Instabilitatea patelara poate duce la luxația rotulei care poate fi completă – dislocare atunci când rotula se deplasează complet în exteriorul canalului sau parțială (subluxație). La rândul ei subluxația poate fi minoră recurentă, majoră recurentă și permanentă laterală. Există și un alt tip de instabilitate patelara numit patela alta, adică rotula este anormal de înalta în raport cu femurul. Persoanele care se confruntă cu această afecțiune pot dezvolta diverse probleme cum ar fi durere persistentă de genunchi, mobilitate redusă, artrită sau o scădere a performanței atletice în cazul sportivilor. 

operatie coloana vertebrala

Chirurgia complexa de coloana vertebrala si bazin – Viziunea ortopedica

Chirurgia complexa este un termen relativ, dar in general se refera la unul dintre urmatoarele scenarii:

Revizia unei operatii anterioare de coloana – chiar daca ea a fost facuta in urma cu 20 de ani;
Operatia ce implica cel putin 3 vertebre;
Chirurgia de anvergura la nivelul bazinului.
Diagnosticele ce implica tratament complex sunt fracturile, deformitatile coloanei si tumorile. In patologia degenerativa asocierea unei deformitati in plan sagital sau frontal, sau existenta unei operatii in antecedente schimba radical complexitatea diagnosticului. Un caz complex ce primeste tratament insuficient are din pacate un rezultat nesatisfacator.

Pregatirea procedurilor complexe necesita o analiza in detaliu a imaginilor multiple de diagnostic (CT, RMN, Radiografii), pentru o intelegere cat mai completa a anatomiei si patologiei pacientului. Spre deosebire de procedurile standard, cazurile complexe au o variabilitate mare anatomica si patologica, iar planning-ul ocupa o importanta mai mare comparativ cu cazurile de rutina.

Cazurile complexe in general necesita instrumentatie pediculara (la nivelul pediculilor vertebrali) sau pelviana (la nivelul oaselor iliace), si durata de spitalizare este simtitor mai mare fata de cazurile standard. Complicatii potentiale precum sangerarea, infectia si leziunea nervoasa sunt de asemenea mai mari si multi pacienti care sufera de osteoporoza, diabet sau patologie cardiaca au un risc crescut de a dezvolta complicatii.

Revizia unei operatii anterioare

Orice chirurg in timpul unei operatii se bazeaza pe reperele anatomice. Sunt marcajul care te duce la locul in care trebuie sa faci gestul esential. In chirurgia aparatului locomotor relieful osos reprezinta reperul anatomic esential, dar cand el este alterat ca urmare a unei operatii anterioare nu-ti ramane decat sa analizezi imagistica si sa folosesti anatomia reziduala ca reper. A doua dificultate majora in astfel de operatii o reprezinta tesutul cicatricial/fibrotic care e aderent si de multe ori similar ca textura in toata profunzimea.

Operatia ce implica cel putin 3 vertebre

In cazul tumorilor sau in cazul fracturilor, instrumentatia pediculara are scopul de a stabiliza vertebra afectata. Filozofia de tratament este insa fundamental diferita fata de patologia degenerativa. In cazul fracturilor sistemul de fixare are rolul de a sustine coloana vertebrala pana in momentul in care fractura se vindeca iar ulterior ablatia acestuia tinteste redarea mobilitatii segmentelor fixate. Scopul final este restaurarea anatomiei prin osteosinteza.

In cazul patologiei degenerative, chiar daca se foloseste acelasi sistem de fixare, scopul este artrodeza intre doua sau mai multe vertebre – sudarea lor intr-un bloc de fuziune care va functiona ca un os mai mare. Acest lucru se obtine prin desfiintarea articulatiilor inter-apofizare, grefajul cu os morcelat si excizia discului intervertebral atunci cand este posibil.

In patologia tumorala se imbina principiile de tratament oncologic cu principiile de osteosinteza. Scopul este fixarea unei vertebre invadate de tesut tumoral, eventual decompresia elementelor nervoase si biopsia leziunii. Se aplica in cazul leziunilor oncologice osteolitice in care rezistenta mecanica osoasa este sever alterata. Complexitatea tratamentului consta in asigurarea unei stabilitati optime in conditii de osteoporoza, evitarea contaminarii tesuturilor adiacente cu tesut tumoral, accelerarea initierii tratamentului oncologic prin chimio sau radio-terapie.

Chirurgia de anvergura la nivelul bazinului

In ortopedie bazinul se mai numeste vertebra pelviana, pentru ca este intr-o legatura indivizibila cu coloana lombara. Statica globala este data de echilibrul biomecanic dintre pelvis si curburile coloanei vertebrale. In tratamentul leziunilor asociate de coloana vertebrala si bazin aceste aspecte sunt esentiale iar succesul consta in cunoasterea aprofundata a ambelor regiuni anatomice.

Patologia traumatica – disjunctiile lombopelviene si fracturile complexe de bazin sunt cele doua exemple de patologie complexa ce se regasesc in practica, ca urmare a unor traumatisme de energie cinetica mare (accident rutier, cadere de la inaltime).

Tehnicile chirurgicale folosite combina principiile de osteosinteza transpediculara cu tehnicile de osteosinteza interfragmentara cu placi si suruburi. Dificultatile sunt multiple, de la leziunile impresionante de tesuturi moi si organe adiacente, pana la complicatii intra si peroperatorii. Aplicarea principiului de damage control surgery este esentiala in acut, in sinergie cu suportul de terapie intensiva. Abia dupa controlarea echilibrului hemodinamic pot fi planificare operatiile de anvergura cu rol curativ.

Echilibrul sagital global este echilibrul coloanei vertebrale din fata in spate, in sinergie cu bazinul si membrele inferioare.

Coloana vertebrala are 2 curburi din fata in spate – coloana lombara are o curbura spre interior numita lordoza, iar coloana toracica are o curbura spre exterior numita cifoza. In mod normal aceste curburi lucreaza in armonie pentru a mentine centrul de gravitatie al corpului aliniat deasupra soldurilor si bazinului. Daca una dintre aceste curburi devine prea pronuntata sau prea atenuata, coloana iese din echilibru iar rezultatul este dezechilibrul sagital global.

Tipurile de dezechilibru sagital includ:

Sindromul spatelui plat – coloana lombara pierde lordoza normala iar curbura toracica ramane singura curbura, asadar centrul de gravitatie cade prea mult anterior – de departe cea mai frecventa situatie in practica curenta;
Cifoza – numita si hipercifoza – curbura normala a coloanei toracice creste in asa masura incat spetele capata o gibozitate. Barbia lipita de piept este un tip de prezentare in cazul cifozei severe.
Simptomele dezechilibrului sagital includ durerea de spate, dificultatea la mers, imposibilitatea de a privi continuu in fata in pozitie verticala. Pot aparea de asemenea dureri cronice, oboseala, si dificultati in a efectua activitati cotidiene. In anumite cazuri dezechilibrul sagital global poate fi asociat unor leziuni ce comprima radacinile nervoase si produc deficit motor, amorteli sau durere. In unele cazuri dezechilibrul sagital progreseaza, iar in situatii extreme poate cauza dificultati de respiratie.

Orice operatie efectuata la nivelul coloanei lombare sau toracice trebuie sa tina cont de aceste aspecte, intrucat dezechilibrul sagital poate aparea ca urmare a unei interventii chirurgicale. Este situatia artrodezelor care nu respecta lordoza lombara, a interventiilor ce compromit stabilitatea dintre doua vertebre sau a osteosintezelor de fracturi care nu restaureaza curbura fiziologica.

Cauzele cele mai frecvente ale dezechilibrului sagital sunt: bolile degenerative, spondilolistezis-ul de cauza displazica, fracturile de insuficienta datorate osteoporozei, spondilita ankilopoietica, leziunile traumatice si artrodezele (operatiile de fixare vertebrala) in pozitii vicioase. Intelegand echilibrul sagital putem actiona pentru a preveni decompensarea acestuia – preventia osteoporozei, adaptarea tehnicii chirurgicale pentru a respecta lordoza lombara, tratamentul reumatologic al spondilitei.

Mecanismele compensatorii ale dezechilibrului sagital datorat pierderii lordozei lombare sunt:

Atenuarea curburii toracice;
Retroversia bazinului;
Flexia soldurilor;
Flexia genunchilor;
Flexia dorsala a gleznelor.
Doar o abordare ortopedica integrata poate tine cont de toate aceste aspecte in tratamentul leziunilor complexe de coloana si bazin. Reducerea cifozei toracice ca prim mecanism compensator necesita o musculatura tonica si o coloana toracica mobila. Retroversia bazinului necesita solduri functionale care suporta entensia completa. Flexia genunchilor necesita un aparat entensor si un compartiment patelofemural functional.

Cpt. medic dr. Cernat Eduard Marcel, medic specialist ortopedie-traumatologie, Fellow of European Board of Orthopaedics & Traumatology (FEBOT), Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie

Contact: telefon centrală 021/ 319.3051 – 60, la care solicitaţi transferarea apelului

operatie ortopedie

Salvatori ai libertăţii de mişcare – Intervenţie chirurgicală de reconstrucţie a coloanei vertebrale, în Spitalul Militar Central

oana 30/01/2018

Share on FacebookShare on TwitterShare on LinkedinShare on Pinterest
Va avertizam ca imaginile care urmeaza au un puternic impact emotional.

În data de 23 ianuarie a.c., a fost realizată o intervenţie chirurgicală complexă, de corecţie şi reconstrucţie anatomică a coloanei vertebrale, în vederea recuperării funcţionalităţii aparatului locomotor, la o pacientă în vârstă de 73 de ani, cu o patologie asociată diagnosticului ortopedic, din sfera endocrinologică şi cardiacă.
Procedura chirurgicală, o reuşită a colaborării multidisciplinare între specialişti în chirurgia ortopedică şi toracică a constat în practicarea înlocuirii unui corp vertebral tasat (T 12), excizia discurilor supra- şi sub-adiacente (T11 – L1), denudarea platourilor vertebrale (curăţarea cartilagiului corpului vertebral, până la obţinerea unui ţesut viabil, obţinut prin sângerarea acestuia) şi implantarea unui dispozitiv de titan expandabil, cu autogrefă încorporată (ţesut osos viabil, prelevat intraoperator, de la pacientă) şi fixarea acestuia cu tije şi şuruburi.

Intervenţia care a durat aproximativ cinci ore a fost realizată de o echipă medicală multidisciplinară, coordonată de căpitan medic dr. Cernat Eduard Marcel medic specialist ortopedie-traumatologie, format din: maior medic dr. Adrian Mihail Iordache, medic specialist chirurgie toracică; dr. Radu Asandi, medic primar ATI; dr. Diana Babean, medic rezident Chirurgie generală şi dr. Bogdan Blaga, medic rezident ortopedie-traumatologie.

Pe toată durata intervenţiei chirurgicale, pacienta a fost stabilă hemodinamic şi respirator, fără complicaţii care să pună în pericol viaţa acesteia. Imediat postoperator, echipa medicala a constatat o ameliorare imediată a deficitului neurologic motor şi a durerilor toraco-lombare.
Dat fiind contextul densităţii osoase (calitatea sistemului scheletal) şi obezitatea pacientei, prognosticul rămâne rezervat până la evaluarea clinică şi imagistică realizată periodic, respectiv, la intervale de o lună, trei şi sase luni, post-operator.

Diagnosticul chirurgical este de “Corpectomie T 12 şi artroteză segmentară T 11 – L1 – sudarea celor trei vertebre într-un bloc de fuziune care va funcţiona ca un os mai mare, prin excizia discurilor intervertebrale, osteosinteza coloanei anterioare si grefajul cu os morcelat”.

Menţionăm că pacienta s-a adresat specialiştilor Secţiei Clinice Ortopedie-Traumatologie pentru durere invalidantă (intensă) de spate, dezechilibru al coloanei vertebrale, dificultatea la mers, dificultăţi în a realizarea unor activităţi cotidiene, survenite în urma unui traumatism prin cădere, în urma cu 4 luni, de la propria înalţime, fapt ce a determinat un anumit grad de dependenţă, izolare şi retragere din viaţa socială.

Cauzele cele mai frecvente ale dezechilibrului coloanei sunt: bolile degenerative, fracturi datorate osteoporozei, spondilita ankilopoietica, leziunile traumatice etc.

Instabilitatea genunchiului. Intervenție chirurgicală de reconstrucție ligamentară

Instabilitatea genunchiului

Există numeroase ligamente la nivelul genunchiului, asigurând stabilizarea articulației, împreună cu mușchii din jur. Ligamentele trebuie să aibă o rezistență adecvata pentru a putea asigura stabilizarea și mobilitatea articulației.
Slăbiciunea ligamentelor (laxitatea) poate apărea din cauza factorilor congenitali sau dobândiți și poate conduce frecvent la afectiuni articulare. În cazul unei leziuni ligamentare, articulația isi poste piarde complet stabilitatea.
Forma instabilității genunchiului este în general definită prin structura ligamentara afectata. Cu cât sunt afectate mai multe ligamente, cu atât mai instabilă va fi articulația genunchiului. Atunci când sunt afectate ligamentele încrucișate, instabilitatea permite frecvent deplasarea mai pronunțată a gambei înainte și înapoi. Cauza unei instabilități complexe a genunchiului constă în combinația structurilor afectate, cum ar fi laxitatea ligamentelor încrucișate, a ligamentelor colaterale sau a tendonului popliteu.

Simptome
O forta suficient de puternica sa rupa unul dintre ligament lezeaza si tesuturile moi din jurul genunchiului, care devin tumefiate sau sangereaza. Se poate produce hemoragie si in interiorul articulatiei. Genunchiul doare mai ales cand este incarcat la mers. Dupa ce tumefactia si durerea initiala cedeaza, genunchiul este instabil si uneori nu poate gestiona greutatea corpului.
Instabilitatea genunchiului poate da o senzație de instabilitate, instabilitate reală, sau durere. Pe termen lung, este urmată de obicei de artroza (uzura pronunțată a cartilajului articular). La exterior, instabilitatea se caracterizează, de exemplu, prin mers nesigur sau durere la solicitarea mai accentuată. Instabilitatea genunchiului se poate confirma sau exclude prin teste clinice.
Afectarea cronica, pe termen lung, senzatia de instabilitate datorata unei leziuni mai vechi a ligamentelor, este o problema frecvent intalnita. Daca ligamentul afectat nu se vindeca, sau se vindeca vicios, un anumit grad de instabilitate va fi resimtit in continuare. Genunchiul va ceda si va fi dureros in caz de suprasolicitare.
După confirmarea instabilității genunchiului prin procedurile clinice de testare, urmează deseori și alte teste, în cazul instabilității dureroase sau a mobilității limitate. Acestea includ teste specifice pentru articulații, cum sunt metodele imagistice, radiografii și RMN.

Tratament chirurgical – Persoanele care, in ciuda tratamentului conservator, continua sa aiba perioade de instabilitate si tumefactie sau leziunile multiple la nivelul genunchiului necesita tratament chirurgical.
Repararea chirurgicala a ligamentului lezat presupune in primul rand o incizie la nivelul pielii. Acest lucru este posibil doar in cazul unor anumite structuri liamentare. Daca ligamentul a fost smuls din insertia sa la nivelul osului, va fi reatasat prin suturi puternice sau cu ajutorul unor carlige speciale numite ancore.
Reconstructia ligamentara indicata in caz de instabilitate sau tumefiere cronica a genunchiului consta in inlocuirea acestuia cu o grefa de tendon sau cu un ligament artificial.
Cand ligamentul este grav afectat si devine imperioasa necesara inlocuirea lui, se poate apela la doua tipuri de grefe: tendonul muschilor ischiogambieri proprii (autogrefa) sau folosirea de tesut de la un donator (allogrefa).

Cum se efectueaza ligamentoplastia?
Tratam leziunile ligamentare prin metode artroscopice, pentru a minimiza complicatiile. Scopul ligamentoplastiei este obtinerea unui genunchi stabil, complet functional si care sa-i dea posibilitatea pacientului sa-si reia activitatile, inclusiv cele sportive la un nivel asemanator cu cel de dinaintea accidentului.

Tehnici de reconstructie a ligamentului incrucisat anterior (LIA)
Un ligament incrucisat anterior care este rupt nu poate fi reparat prin simpla sutura a capetelor, deoarece are in compozitia sa mii de fibre de colagen, care dupa lezare, se retrag si se fibrozeaza. De aceea, se inlocuieste in totalitate cu un nou ligament creat din structurile proprii organismului (autogrefa), care imita proprietatile native ale LIA, preluandu-i functia. In afara de autogrefe, se mai pot folosi allogrefe (de la cadavru) sau ligamente sintetice. Allogrefele sunt de preferat in cazul leziunilor complexe, multiligamentare ale genunchiului, situatie in care organismul nu poate oferi suficient material de reconstructie.
Exista mai multe tehnici de reconstructie, medicul ortoped va explica pacientului avantajele si dezavantajele fiecarei tehnici, urmand ca decizia sa se ia de comun acord.

Ligamentoplastia cu autogrefa
Ligamentoplastia cu autogrefa se practica artroscopic, cu exceptia momentului recoltarii grefei, cand se face o incizie la piele (3-10 cm).
Autogrefa se poate preleva din:
• Tendonul rotulian – tehnica os-tendon-os (BTB), prin care se recolteaza 1/3 din tendonul rotulian, impreuna cu insertiile osoase de pe femur si tibie, care se fixeaza cu 2 suruburi.
• Tendonul ischiogambierilor – tehnica “soft tissue”, prin care se recolteaza tendoanele muschiului semitendinos si gracillis si se fixeaza prin suspensie corticala, surub sau scoaba ligamentara, sau tehnici combinate.
• Tendonul cvadricipital – prin care se preleveaza o portiune din tendonul cvadricipital cu sau fara insertia patelara.
In ambele tehnici exista o etapa suplimentara de prelevare si pregatire a autogrefei. Pentru a scurta durata interventiei, pregatirea grefei este realizata de un alt medic, timp in care chirurgul principal va pregati cele 2 tuneluri osoase.
Grefa va fi tractionata pe cele 2 tunele si fixata cu materiale biocompatibile. Dispozitivele de fixare pot fi bioresorbabile (se “dizolva” in timp, dupa 2-3 ani), integrabile, neresorbabile sau metalice. Calitatea fixarii este aceeasi, cele resorbabile avand dezavantajul unui cost suplimentar.
Dupa aproximativ 4 saptamani, incepe integrarea biologica a grefei in tuneleri. Aceasta etapa este mai rapida in cazul grefei de tendon rotulian, datorita celor 2 capete osoase care permit fixarea os pe os. Acesta poate fi un avantaj, dar exista si dezavantaje semnificative. Principalul dezavantaj consta in durerea la locul donor (cand ne sprijinim in genunchiul operat) care poate fi o problema daca pacientul practica o meserie care presupune sprijin des pe genunchi (ex: parchetar, mecanic) sau anumite sporturi de performanta (judo, rugby, sprinteri). In plus, desi tendonul rotulian se regenereaza in timp, prin prelevarea grefei se afecteaza mecanismul extensor, ceea ce poate ingreuna recuperarea.

Complicatii posibile ale ligamentoplastiei
Desi interventia chirurgicala se desfasoara in conditii maxime de sterilitate, iar tehnica artroscopica este minim invaziva, limitand atat durata interventiei, cat si expunerea organismului la factori patogeni, o serie de complicatii pot fi posibile, unele dintre ele fiind insa foarte rare: edem postoperator, infectia, redoarea articulara, ruptura sau laxitatea grefei, complicatii la locul donor, leziuni arteriale sau nervoase si tromboza venoasa profunda. Pacientul trebuie sa fie instiintat de catre medic cu privire la riscurile posibile.
Retineti ca mare parte din succesul ligamentoplastiei se datoreaza aderentei pacientului la programul de recuperare.

Recuperarea dupa ligamentoplastie
Ligamentoplastia presupune o perioada de recuperare mai mare, comparativ cu alte proceduri ortopedice. Pacientul se externeaza in medie la 2 zile de la operatie, in momentul in care:
• Extensia gambei este completa si comparabila cu a membrului opus
• Flexia genunchiului este de 90 de grade
• Pacientul se poate mobiliza fara dureri severe
Acasa, pacientul va continua recuperarea, va lua medicatia prescrisa si va aplica pansamentele in conditii de maxima sterilitate.

Kinetoterapia intensa este cheia succesului dupa orice ligamentoplastie, indiferent de varsta, nivel de activitate sau tehnica folosita. Se recomanda ca acest proces sa inceapa inainte de interventia chirurgicala, pentru a pregati pacientul, atat din punct de vedere fizic, cat si psihologic. Imobilizarea prelungita si repausul dupa evenimentul acut pana la interventia chirurgicala duce la atrofia severa a cvadricepsului, iar recuperarea postinterventie va fi mai dificila.
Perioada dupa care pacientul se poate intoarce la munca depinde de tipul de activitate prestat:
• Daca munca este mai mult sedentara (munca de birou), revenirea la serviciu decurge dupa 4 saptamani
• Daca activitatea implica mobilizare (munca de teren), in medie dupa 8 saptamani
• Profesiile care presupun munca fizica si ridicare de greutati prezinta un risc crescut, iar reintegrarea se face tardiv, dupa 4 luni.

Căpitan medic dr. Cernat Eduard, medic specialist Ortopedie-traumatologie, Fellow of European Board of Orthopaedics & Traumatology (FEBOT)

Contact:
Programările se fac la numărul de telefon 034.94.58 sau la 021/ 319.30.51 – 60, int. 788.

×

Buna ziua,

Pentru programare la Dr Eduard Cernat va rugam sa dati click mai jos pentru a ne contacta pe whats app. Multumim!

× Programari